sâmbătă, 28 noiembrie 2009

un pumn de fericire la 70 m înălțime

Deasupra tuturor, la 70 m inălțime.
Locație: acoperișul Hotelului Howard Johnson.
Când: sâmbătă (28 nov.)

În dimineața asta experimentat cel mai high feeling la propriu și la figurat. Totul s-a întâmplat foarte repede. Taxiul a oprit în fața hotelului, iar eu cu inima cât un purece mă strecuram ușor și oarecum timid în spatele tău. Ca să nu fim luați la intrebări de recepționer despre prezența noastră in hotel, mi-ai zis să ne comportăm natural, ca un cuplu de englezi distinși, care se îndreaptă spre camerele lor. Și-așa am făcut.
Am apăsat butonul care ne duce la etajul 18. Căutam ușa care dă spre ieșirea de incendiu. Reușim să ieșim, și un aer rece și proaspăt îmi lovește fața. Mie mi-e teamă. Mi-e al naibii de teamă. Mi-e teamă că recepționerul e suspicios în privința noastră, mi-e teamă să nu dăm nas in nas cu vreo cameristă pe hol, mi-e teamă de-mi tremură picioarele și mă tem că nu le mai pot controla. Și mai mi-e teamă că ușa care dă spre acoperis se va închide, pentru că nu are mâner pe partea ce dă spre exterior. Mi-e teamă că cineva ne va găsi înghețați.
Mă asigur că ușa nu se închide. Înaintez uitându-mă mereu în urmă verificând ușa asta nenorocită.
Urcăm 2 scări metalice, ca un tunel ce nu se mai termină, și-n capul meu se preumblă atâtea întrebări. Și totuși...dacă ne vede cineva?
Ridic privirea. Sunt mii de puncte luminoase. Le vezi? Vezi bulevardul Magheru, mă întrebi tu? Uite, dacă te uiți atentă acolo-n spate este Televiziunea Română...uite zăresc Calea Victoriei.
Suntem deasupra tuturor și le putem auzi fiecăruia răsuflarea. Avem orașul la picioare. Oricănd pot inchide pumnul, si lumina Casei Poporului, se poate transforma intr-o amuletă. E cea mai cumplită liniște în care sunt, pentru că nu-mi aud decăt multiplele bătăi alerte ale inimii. Întind brațele și mă rotesc, și mă rotesc din nou. Dansez cu orașul, și el cu mine. Luminile fiecărei clădiri sunt felinarele de pe aleea pe care dansăm.
Am văzut un altfel de București. Un București curat, așa cum mi-l doresc eu.
Liniștea rămâne cu noi in continuare, și noi cu ea.