joi, 5 noiembrie 2009

It's only a Fairytale...

Pentru a nu știu câta oară mă uit după tine, te găsesc in mulțime, și mergem in același ritm. Ne cuibărim in același miez de noapte, conștienți amândoi că ziua de mâine va avea alt ințeles. Ne comportăm de parcă mâine este departe și clipa de acum, este tot ce avem.
Mă strangi in brațe atât de tare, incât mă faci să cred că ai vrea să rămân nemișcată odată cu clipa. Și-atunci mă fac mai mică, tot mai mică. Tu abia respiri, iar eu la fel, de teamă să nu grăbesc momentul. Stăm nemișcați pe aceiași pernă. Eu mă prefac că perna nu mi-e incomodă. Nu ridic privirea din pernă, decât atunci când obrazul tău, l-atinge pe-al meu. Atunci simt căldura ta, și-mi pierd mâinile prin părul tău. Tu aluneci printre pilota ce ne acoperă pe amândoi, și mă strangi și mai tare in brațe. Nu ne adresăm niciun cuvânt unul altuia, insă știm amândoi, că asa, cum suntem acum, ne e cel mai bine. Știm că momentul ăsta este, și poate fi singurul, că e atât de scurt, și că trebuie să il irosim ca și cum ar fi ultimul. Il sorbim, așa cum sugativa absoarbe cerneala scursă pe un bilețel de adio.
Șoptește-mi la ureche că acel "măine" nu există. Că va fi mereu "astăzi". Nu vreau să ne identificăm cu el.

5 comentarii:

Anonim spunea...

deosebit(a) ca de obicei

Anonim spunea...

20.03.2007

duracell spunea...

ce inseamna 20.03.2007?

Anonim spunea...

nimik special.........
doar o data din calendar ......
focus.........

duracell spunea...

hmmm, pacat.
Curajul face multe, uneori..ce pacat ca nu-l avem toti!