joi, 19 noiembrie 2009

În joacă


- Hai să ne prefacem că trăim, vrei?
- Da.
- Ştii la ce m-am gândit? Hai să ne prefacem că eu te accept, că tu m-accepti. Că vrei s-adormi respirând sub aceiaşi pilotă cu mine. Că vrei să respiri prima gură de aer curat,că vrei să prinzi zorii dimineţii in fiecare dimineaţă cu mine, că mă laşi să-mi beau cafeua liniştită (fără să-ţi aud iar reproşurile că exagerez cu atâta cafea). Hai să faci toate astea în fiecare dimineţă alături de mine...alături de mine, care nu mai vreau să mă desprind de pernă.
Mi-ar plăcea sa te reaud dimineaţa devreme cum strigi după mine din baie, să-ţi aduc un prosop curat, aşa cum ai făcut-o în acea dimineaţă de duminică când ai vrut să te strecori pe uşă pe furiş.
Dar tu taci. Şi-asculti toate astea parcă cu neputinţă. Şi eu mă prefac că nu inţeleg ce inseamnă tăcerea ta. Stau şi mă intreb de ce în încăpăţanarea mea, continui să cred că în toate momentele astea de tăcere nu s-a întâmplat nimic între timp in absenţa mea (sau a ta de lângă mine), şi că putem resimţi lucrurile pe care le-am simţit atunci (ce-i drept nu pentru foarte mult timp).
- Deci, accepţi să ne prefacem?

3 comentarii:

Dragos spunea...

"I'm here for you," she said
and we can stay for awhile,
my boyfriend's gone
we can just pretend.
Lips that need no introduction
Now who's the greater sin
Your drab eyes seem to invite
(tell me darling) Where do we begin?


I Kneel Before You.

duracell spunea...

Anberlin...
need some courage to kneel in front off someone. That's why we never do that in purpose.
Do you?

Dragos spunea...

Well, it depends on the occasion. If You intended to ask me if I am embarrassed, the answer is no. I would if I had a reason :)