miercuri, 23 decembrie 2009

De Crăciun

Crăciunul de anul ăsta este unul din singurele în care nu simt (am simţit) nevoia să mă pregătesc in vreun fel special. Este unul din puţinii ani, în care am ajuns în prag de Crăciun fără să fiu tentată o secundă să-mi cumpăr un globuleţ nou pentru brad, aranjamente cu tematică, o faţă de masă mai specială, sau ceva roşu, să fiu in ton cu Sărbătoarea. Cred că mi-a fost suficient să-i observ pe alţii făcând asta, sau cred că nu mai simt golul pe care simţeam odata să-l umplu cu aşa ceva.

luni, 21 decembrie 2009

spre 29

Sunt momente in viaţă când simţi că te-ai blocat din cauza prea multor gânduri, şi cauţi un loc unde crezi că ai putea să ţi le poţi pune în ordine, sau cel puţin să scapi de ele. Mai sunt momente când îţi vine s-o iei la sănătoasa, fără să te uiţi în urmă deloc, şi momente când le iei pur şi simplu aşa cum sunt.
Mai sunt momente când vrei să împarţi toate astea cuiva, sau să i le dai în grijă cu totul.
Cred ca e oarecum normal să mă simt invadata de atâtea ganduri dintr-o dată, pentru că se apropie sfârşitul anului, si simt nevoia sa pun în balanţă lucrurile pe care le-am făcut şi nu le-am facut anul ăsta.
Ştiu că am strâns o cutie plină cu amintiri şi persoane plăcute.
Mai ştiu că ori de câte ori m-a trecut un fior atunci când a trebuit să-l simt, l-am simţit, cu toate riscurile ce-au urmat după.
Mai ştiu că la inceput de an am avut multe dorinţe, pe care în timp, mi le-am sau mi le-aţi îndeplinit unii dintre voi.
Mai ştiu că anul asta mi s-a dovedit pentru a nu ştiu câta oară că nimic nu e intâmplător (cu bune şi rele). Mai ştiu că toate astea n-au făcut decăt să mă incurajeze să privesc inainte, şi să nu-mi fie teama ca dimineaţa cand ies din scara blocului să privesc cerul.
Cred că cel mai mult am vrut să învăţ să nu-mi mai fie teamă.

vineri, 18 decembrie 2009

remember 2007

Din ciclul: "dacă doriţi să revedeţi"
Bucureşti, decembrie 2007, lansarea pe piaţă a grupului bancar Millenium Bank" a adunat atâţia oameni în jurul bradului de Crăciun din Piaţa Unirii.

joi, 3 decembrie 2009

Ada Milea, in 100 Crossroads

Diseara, (03 dec.) la ora 21:00, concert Ada Milea in 100 Crossroadds

intrare: 15 lei

luni, 30 noiembrie 2009

Târguri de Crăciun

C'arthé organizeaza patru “Targuri de cadouri” in perioada 29 noiembrie - 24 decembrie.
Perioadele de desfasurare sunt urmatoarele:
Târg de Sf. Andrei: 29 noiembrie-1 decembrie,
Targ de Sf. Nicolae: 4-6 decembrie,
11-13 decembrie,
Ajunul Craciunului -18-24 decembrie

Ore acces: 11:00-22:00

30 noiembrie - 23 decembrie '09
Târgul Cadourilor de Crăciun
organizator: Sala Dalles
Ore acces: 10:00-20:00

intrarea este liberă

04 decembrie-06 decembrie'09
I love handmade - Târg de accesorii lucrate manual

Locaţie Muzeul Bucureştilor - palatul Şuţu
intrarea este liberă

04 decembrie-31 decembrie
Târgul Cărtureştilor-Micul Târg al cadourilor deştepte
Locaţie: Cafe Verona

Alexandrina Hristov, din nou!




Copilăria pierdută s-a ascuns printre stele,
vreau să o ating, dar sunt scurte mâinile mele.
...
Eu ştiu - amintirea nu moare
...
Eu ştiu, fericirea nu doarme.

Clubul Ţăranului a fost plin vineri seara .
Ea, ca de obicei naturală, cu o voce de te-nlemnea.
Următorul concert al Alexandrinei este joi, 10 decembrie '09, de data asta cu band-ul in background, in Silver Church.

Invitat: Silent Strike

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

un pumn de fericire la 70 m înălțime

Deasupra tuturor, la 70 m inălțime.
Locație: acoperișul Hotelului Howard Johnson.
Când: sâmbătă (28 nov.)

În dimineața asta experimentat cel mai high feeling la propriu și la figurat. Totul s-a întâmplat foarte repede. Taxiul a oprit în fața hotelului, iar eu cu inima cât un purece mă strecuram ușor și oarecum timid în spatele tău. Ca să nu fim luați la intrebări de recepționer despre prezența noastră in hotel, mi-ai zis să ne comportăm natural, ca un cuplu de englezi distinși, care se îndreaptă spre camerele lor. Și-așa am făcut.
Am apăsat butonul care ne duce la etajul 18. Căutam ușa care dă spre ieșirea de incendiu. Reușim să ieșim, și un aer rece și proaspăt îmi lovește fața. Mie mi-e teamă. Mi-e al naibii de teamă. Mi-e teamă că recepționerul e suspicios în privința noastră, mi-e teamă să nu dăm nas in nas cu vreo cameristă pe hol, mi-e teamă de-mi tremură picioarele și mă tem că nu le mai pot controla. Și mai mi-e teamă că ușa care dă spre acoperis se va închide, pentru că nu are mâner pe partea ce dă spre exterior. Mi-e teamă că cineva ne va găsi înghețați.
Mă asigur că ușa nu se închide. Înaintez uitându-mă mereu în urmă verificând ușa asta nenorocită.
Urcăm 2 scări metalice, ca un tunel ce nu se mai termină, și-n capul meu se preumblă atâtea întrebări. Și totuși...dacă ne vede cineva?
Ridic privirea. Sunt mii de puncte luminoase. Le vezi? Vezi bulevardul Magheru, mă întrebi tu? Uite, dacă te uiți atentă acolo-n spate este Televiziunea Română...uite zăresc Calea Victoriei.
Suntem deasupra tuturor și le putem auzi fiecăruia răsuflarea. Avem orașul la picioare. Oricănd pot inchide pumnul, si lumina Casei Poporului, se poate transforma intr-o amuletă. E cea mai cumplită liniște în care sunt, pentru că nu-mi aud decăt multiplele bătăi alerte ale inimii. Întind brațele și mă rotesc, și mă rotesc din nou. Dansez cu orașul, și el cu mine. Luminile fiecărei clădiri sunt felinarele de pe aleea pe care dansăm.
Am văzut un altfel de București. Un București curat, așa cum mi-l doresc eu.
Liniștea rămâne cu noi in continuare, și noi cu ea.

vineri, 27 noiembrie 2009

events on 27-29 nov.


Scurtmetraje si Concert Alexandrina Hristov in seara asta la Clubul MȚR (Muzeul Taranului Roman).
Programul complet al evenimentului, aici
Ora 23:00-24:00, Concert Alexandrina Hristov
Pretul unui bilet este 20 ron. Biletele se pot procura de pe www.eventim.ro sau direct de la intrare.

Targ pentru o viata sanatoasa - Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu) - 27-29 noiembrie 2009
Intrarea este libera!

joi, 26 noiembrie 2009

NU Geoana!

Pentru ca suntem intr-o perioada din ce in ce mai acida a electoratului, si anume deadline-ul 6 decembrie, profit de ocazie si urmaresc cat se poate emisiunile in car apar cei 2 candidati: Geoana, Basescu. Recunosc ca cele mai multe bile albe le are Basescu, punctaj mai mult sau mai putin adunat pe un fond de simpatie.
Sunt atenta la jurnalistii care organizeaza talk-show-urile, si constat ca au aceleasi intrebari, iar invitatii lor vin cu aceeasi varianta de raspunsuri ca la electoratul din 2004.

p.s. constat ca d-nul Crin Antonescu are profil pe facebook. Intrati si va minunati. Traiasca web 2..0-ul!
Zarurile au fost aruncate pentru mine, si de azi initiez campania

miercuri, 25 noiembrie 2009

care-i graba?

Ai simtit vreodata cum iti fug clipele de sub picioare? Ca esti mereu "out of time" si trebuie sa te trezesti foarte devreme, sa mananci foarte repede si sa faci toate celelalte in graba cea mai mare?
Pana la urma, unde ne grabim asa cu totii? Tot noi ne plangem atunci cand mai implinim cate un an. Tot noi ne intrebam cum au trecut atat de repede clipele.

joi, 19 noiembrie 2009

coming up

Vineri, 20 noiembrie, de la ora 18:30 la Cafe Verona (Sub Carturesti), lansarea portalului Ascensorul Cultural - prima platforma de comunicare intre tineri si organizatiile culturale si Bucuresti, promovand atat stagii de practica si voluntariat in domeniul cultural, cat si elemente ale patrimonoiului cultural bucurestean, trasee culturale in zone vechi, mai putin cunsocute, ale Bucurestiului, curiozitati, articole, interviuri si fotografii. Portalul va avea sase etaje, dedicate voluntariatului, organizatiilor culturale, initiativelor pentru Bucuresti si orasului, in sine.
Evenimentul se adreseaza tinerilor si se concentreaza pe promovarea voluntariatului in cultura, deschiderea organizatiilor culturale spre colaborari cu tinerii, dar si pe importanta patrimoiului cultural al orasului Bucuresti.

Informație integral preluată de pe feeder, pentru că mă interesează in mod direct; cu atât mai mult, îmi propun să ajung.

20-22 noiembrie CINEMA POLITICA INTERNATIONAL FILM FESTIVAL 2009

• Sala Centrului Cultural National “Tinerimea romana”
• INTRAREA LIBERA
• Proiectii fara subtitrare, in limba engleza
Bucuresti.str.Gutenberg, nr.19, Sector 5, (langa Podul Izvor)
Contact: 021/313.45.27
Programul, aici
Sursa: feeder

Duminica 22 nov. se implinesc 9 ani de "Cărturești, ocazie cu care vei avea un discount de 10% la orice carte.
În avans, sâmbătă, Cărtureşti Verona va rămâne deschisă până la ora 24.00 şi îți oferă 20% reducere la tot ce dorești să cumperi (după orele 22.00). Dacă preferi sa stai la un ceai, al doilea îți este oferit din partea casei.
sursa: Metropotam

25-29 noiembrie - a-XVI-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus
Bilet: 4 ron
Program de vizitare: miercuri - vineri: orele 11.00 şi 20.00,
sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 16.00

26-3 decembrie Festivalul filmului Francez(Editia a-XIII-a). FIlmele se vor derula la Cinema Studio (unde se va ține și deschiderea), Europa, Elvira Popescu.
Secţiunile Festivalului:
· Avanpremiere şi panorama filmului francez recent
· Secţiune de scurt-metraje
· Prim plan: Charlotte Gainsbourg
· Prim plan: Charles Berling
· Tavernier inedit
· Noaptea filmului fantastic (fantastic, SF, film de groază)
· Mînă liberă FILM MENU
· Cineclub Next
sursa: L'institut Français de Bucarest

Și bineînțeles că am pierdut asta .
Dacă nu eram și noi corporatiști, aveam și noi timp să ajungem...
Când : 15 Noi 2009 18:00

În joacă


- Hai să ne prefacem că trăim, vrei?
- Da.
- Ştii la ce m-am gândit? Hai să ne prefacem că eu te accept, că tu m-accepti. Că vrei s-adormi respirând sub aceiaşi pilotă cu mine. Că vrei să respiri prima gură de aer curat,că vrei să prinzi zorii dimineţii in fiecare dimineaţă cu mine, că mă laşi să-mi beau cafeua liniştită (fără să-ţi aud iar reproşurile că exagerez cu atâta cafea). Hai să faci toate astea în fiecare dimineţă alături de mine...alături de mine, care nu mai vreau să mă desprind de pernă.
Mi-ar plăcea sa te reaud dimineaţa devreme cum strigi după mine din baie, să-ţi aduc un prosop curat, aşa cum ai făcut-o în acea dimineaţă de duminică când ai vrut să te strecori pe uşă pe furiş.
Dar tu taci. Şi-asculti toate astea parcă cu neputinţă. Şi eu mă prefac că nu inţeleg ce inseamnă tăcerea ta. Stau şi mă intreb de ce în încăpăţanarea mea, continui să cred că în toate momentele astea de tăcere nu s-a întâmplat nimic între timp in absenţa mea (sau a ta de lângă mine), şi că putem resimţi lucrurile pe care le-am simţit atunci (ce-i drept nu pentru foarte mult timp).
- Deci, accepţi să ne prefacem?

miercuri, 18 noiembrie 2009

Heat miser

Să știi că nu sunt ca un semn de carte pe care-l poți pune ori de câte ori ai chef, ca să știi pagina la care ai ramas de parcurs.
.
melodia asta mă obsedează

marți, 17 noiembrie 2009

Zilele Biz 2009

Pentru cei interesati, in perioada 23-27 nov'09, la Hotelul Howard Johnson are loc evenimentul "Zilele Biz".
Temele tratate vor fi: inovatie, design, noi tehnologii, noul marketing si era new media.
Cele 5 zile vor avea ca tematica: antreprenoriat, real estate, inovation, CSR, si Marketing&Media (care m-ar interesa pe mine).
Mai multe detalii, aici

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

we have fears

Mi-ai dat să beau iar din același pahar care e ciobit, și mă rănește ori de câte ori îl ating. Mi-am spus și ți-am repetat de atâtea ori ca nu vreau sa-l mai folosesc.
M-ai mințit - și m-am mințit, te-am mințit și ne-am mințit. Și tot repetăm asta la nesfârșit. Oare numai rolul ăsta știm să-l schimbăm intre noi?
Eu am început repetițiile, si invâț si alte roluri, dar fără tine. Când voi fi gata, îți voi păstra loc in primul rând.
Mă prăbușesc și nu-ți pasă. Ce mai contează câteva fracturi in plus? Mă ridic, și nici nu observi că o fac din nou singură. Tremură carnea pe mine de la atatea căzături, dar am noroc că pic mereu pe partea care e deja tocită, și nu mai e durerea atât de acută. Testez acea porțiune uneori cu un ac încins să văd dacă mai reacționează la durere. Bag seama că nu e decât carne moartă.
Atât de moartă să fie și pe interior încât să nu mai simtă ori de cate ori o lovești cu indiferența ta?
Îți spun toate astea, deși-s convinsă că prea puțin te afectează.
Știu doar că doare al naibii de tare. Am in stomac un urlet continuu al durerii pe care mi-o provoci, cu care ma hrănesc și mă voi hrăni până când găsesc un antidot mai puternic să inchidă rana. Nu mi-ar ajunge plasturii pe care îi am la indemână să opresc hemorogia pe care mi-ai provocat-o. Și-apoi, poate ăsta să fie antidotul...să lași rana deschisă, sa curga tot răul, ca apoi sa se autovindece. Nici eu, nici tu, nu putem face nimic. Acum ințeleg de ce toate celelalte incercări eșuau din start. Vindecarea vine din interior. Niciun un alt fel de corp străin nu și-ar avea rolul în toate astea.
So, we're only human, we have fears.

vineri, 6 noiembrie 2009

no worth

If love is not worth waiting for, it's no worth having!
Pe româneşte aş spune eu altfel: ”În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste;toate cele care o preced sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare…”.
... ... ... ...
Lie with me.
At last.

joi, 5 noiembrie 2009

It's only a Fairytale...

Pentru a nu știu câta oară mă uit după tine, te găsesc in mulțime, și mergem in același ritm. Ne cuibărim in același miez de noapte, conștienți amândoi că ziua de mâine va avea alt ințeles. Ne comportăm de parcă mâine este departe și clipa de acum, este tot ce avem.
Mă strangi in brațe atât de tare, incât mă faci să cred că ai vrea să rămân nemișcată odată cu clipa. Și-atunci mă fac mai mică, tot mai mică. Tu abia respiri, iar eu la fel, de teamă să nu grăbesc momentul. Stăm nemișcați pe aceiași pernă. Eu mă prefac că perna nu mi-e incomodă. Nu ridic privirea din pernă, decât atunci când obrazul tău, l-atinge pe-al meu. Atunci simt căldura ta, și-mi pierd mâinile prin părul tău. Tu aluneci printre pilota ce ne acoperă pe amândoi, și mă strangi și mai tare in brațe. Nu ne adresăm niciun cuvânt unul altuia, insă știm amândoi, că asa, cum suntem acum, ne e cel mai bine. Știm că momentul ăsta este, și poate fi singurul, că e atât de scurt, și că trebuie să il irosim ca și cum ar fi ultimul. Il sorbim, așa cum sugativa absoarbe cerneala scursă pe un bilețel de adio.
Șoptește-mi la ureche că acel "măine" nu există. Că va fi mereu "astăzi". Nu vreau să ne identificăm cu el.

duminică, 1 noiembrie 2009

jeux interdits

Am vazut si "Jeux interdits".

miercuri, 28 octombrie 2009

never ending promise

este
ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data ultima data
ULTIMA

maraton spre fericire

Uneori miroși a tinerețe.
Uneori miroși a dimineață târzie.
Uneori emani liniștea,
Alteori sensibilitatea care-mi lipsește.
Uneori imi sfârșesc privirea in ochii tăi până îmi dau seama că nu am auzit nimic din tot ce mi-ai șoptit.
Uneori imi provoci poftă,
Alteori imi lași un gust sărat.
Uneori mă prefac că imi ești indiferent.
Nu pot să mă mai prefac...uneori, îmi aduci fericire.

vineri, 23 octombrie 2009

million dollar feeling

Cam atat de neputincioasa ma simt uneori pe dinauntru, precum Jeremy Davies nu reuseste la faza asta sa o abordeze pe Milla Jovovich.

joi, 15 octombrie 2009

ce-ar fi dac-ar fi? N-ar fi nimic.

Si daca totusi mi-as face curaj?
Ar merita?
Ar fi nimic.

miercuri, 14 octombrie 2009

events on october - november part two

Astazi, 14 octombrie de la ora 19.30, în cadrul primului Cineclub al sezonului, va fi lansat cel de-al doilea număr al revistei FILM MENU. Evenimentul se va desfăşura la Cinema Union şi va fi urmat de proiecţia filmului „Zboară cocorii” („Letyat juravli”), regia Mikhail Kalatozov, câştigător al unui premiu Palme d’Or la Cannes în 1958.

19 octombrie, 21:00, clubul Taranului, Kiseleff 3, Muzeul Taranului Roman (intrarea Monetariei)pam-pam la MTR - teatru in spatiu underground
PAM PAM
dupa Constantin Tanase
regia George Constantinescu
cu George Constantinescu
pet: 15 lei,10 lei – studenti, elevi si pensionari
Rezervari la 0746.232301

sursa: feeder punct ro

joi, 8 octombrie 2009

events on october - november part one

31 octombrie-08 noiembrie: Festivalul National de Teatru
Programul aici

Miercuri, 4 Noiembrie 2009, ora 20:00
Concert Yann Tiersen
Sala Palatului - Bucuresti


Pret/ bilet:
Categoria I: 210 RON
Categoria II: 155 RON
Categoria III: 125 RON
Categoria IV: 70 RON
Categoria V: 50 RON


Vineri, 6 Noiembrie 2009, ora 21:00
Concert Noblesse Oblige
Club Control - Bucuresti


Pret/bilet:
Categoria all : 40 RON

22 noiembrie ora 20:00
Concert Pink Martini
Locatie: Teatrul National de Opereta "Ion Dacian"

luni, 5 octombrie 2009

Zilele filmului Hispanic

ZILELE FILMULUI HISPANIC @ Cinema Studio (Bd. Magheru 29) in perioada 09-15 octombrie
Eveniment organizat de Institutul Cervantes si Ambasada Spaniei la Bucuresti
Programul il puteti gasi aici

Noi - Passe-Partout


Aseara am fost la noua productie semnata de Dan Puric "Noi" la Sala Rapsodia.
Spectacolul mi s-a parut foarte complex cu mult simbolism. Timp de 2 ore, 23 de oameni pe scena, transmit prin pantomima mai mult decat ar fi reusit prin cuvinte. Dans mult, step. Muzica foarte bine aleasa. Pantomima, tango, samurai.
Pe mine m-a lasat fara cuvinte ce-a putut sa puna omul asta in scena.

joi, 24 septembrie 2009

aspect


Uneori, în prezenţa unei persoane, ne dispare teama, tristeţea, descurajarea. Prezenţa ei, îţi dă puterea sa ridici privirea din pământ, să îţi doreşti să deschizi din nou fereastra pentru a respira aerul curat al unei noi dimineţi.
Să priveşti cerul liber, fără a face din asta un mod de a ridica o nouă dorinţă spre el.

miercuri, 23 septembrie 2009

În joacă


- Hai să ne prefacem că trăim, vrei?
- Da.
- Ştii la ce m-am gândit? Hai să ne prefacem că eu te accept, că tu m-accepti. Că vrei s-adormi respirând sub aceiaşi pilotă cu mine. Că vrei să respiri prima gură de aer curat,că vrei să prinzi zorii dimineţii in fiecare dimineaţă cu mine, că mă laşi să-mi beau cafeua liniştită (fără să-ţi aud iar reproşurile că exagerez cu atâta cafea). Hai să faci toate astea în fiecare dimineţă alături de mine...alături de mine, care nu mai vreau să mă desprind de pernă.
Mi-ar plăcea sa te reaud dimineaţa devreme cum strigi după mine din baie, să-ţi aduc un prosop curat, aşa cum ai făcut-o în acea dimineaţă de duminică când ai vrut să te strecori pe uşă pe furiş.
Dar tu taci. Şi-asculti toate astea parcă cu neputinţă. Şi eu mă prefac că nu inţeleg ce inseamnă tăcerea ta. Stau şi mă intreb de ce în încăpăţanarea mea, continui să cred că în toate momentele astea de tăcere nu s-a întâmplat nimic între timp in absenţa mea (sau a ta de lângă mine), şi că putem resimţi lucrurile pe care le-am simţit atunci (ce-i drept nu pentru foarte mult timp).
- Deci, accepţi să ne prefacem?

marți, 15 septembrie 2009

71

"Opreşte-te!...Priveşte-n jurul tău...Şi dacă nu ţi-ai murdărit, Pantofii de noroi, Fă-ţi cruce, Şi întoarce-te 'napoi!... Fă-ţi cruce, Fiindcă n-ai păcătuit, Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!..."














Dac-aveai curajul s-ajungi la 71?

later edit: Esti UN egoist...

joi, 10 septembrie 2009

these foolish things

stii ce iarna mi-e cind nu te am,
primavara mea de fum.
focul verii a ramas doar scrum
si ce toamna o sa-mi fie de-acum

luni, 7 septembrie 2009

running in circle

labirint, zaruri, rugaciune, sufocare, oboseala, alerta, idei, perspectiva, renuntare, melancolie, aer rece, intarziere, speranta, ochi inchisi, abur de cafea, midnight call, rasucire, stropi, mangaiere, tacere, uimire, asteptare, dezolare, semn, distanta, burete, inchis, jeans, timpuriu, in fuga, detasare, egoism, rigiditate, indiferenta, umiditate, transparenta, inaltime, alint, durere, nepasare.
am inchis...

duminică, 6 septembrie 2009

Anim'est


In perioada 2-11 octombrie incepe a-4-a editie a singurului festival de film de animatie din Bucuresti.
Peste 350 de filme vor fi incluse in 5 sectiuni (scurt-metraj, lung-metraj, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising) in 4 cinematografe.
Cinematografele Patria, Union, Elvira Popescu si Terasa Verona (Librăria Cărturesti) vor fi, timp de zece zile, gazdele evenimentelor anexe festivalului (workshop-uri de animaţie, masterclass-uri).

Mai multe informatii, aici.

"I love Bucharest"

"I love Bucharest" este un proiect de arta comunitara ce combina imaginatia cu istoria recreand atmosfera Bucurestiului vechi de altadata.
Prima parte a proiectului s-a desfasurat in perioada 22 iunie-03 iulie si a fost dedicat in mare parte copiilor cu varste cuprinse intre 07-14 ani.
Proiectul din septembrie incearca sa il readuca pe Mitica a lui Caragiale, sa descoperim ce a facut in ultimii 550 ani, pe unde a umblat, ce muzee a mai vizitat, cati mici a mancat, ce a citit, unde si-a tinut banii si cu cine s-a plimbat.
Evenimentul se va desfasura in Centrul vechi al Bucurestiului.
Voluntarii interesati, gasesc aici formularul de inscriere.
Proiectul este organizat de Fundaţia MORA şi Asociaţia din Pod.
Printre proiectele lor, se numara: Bucharest metroART - Gara de Nord , Roll up art , Strada Cartii , si pe restul, le puteti gasi aici.

marți, 1 septembrie 2009

autumn and cookies

E prima zi de toamna. Eu am simtit-o de ieri, cand m-am trezit infrigurata. Mai infrigurata ca in oricare alta toamna, pentru ca a venit mai devreme, si ma bucura. Abia astept un lapte cald cu cacao, si placinta aia de casa cu branza dulce, putin rom si cateva boabe de stafide.
Am scos pilota, am scos training-ul si cartile de citit pentru facultate.
Resimt toamna asta ca pe un inceput de an.

miercuri, 19 august 2009

Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul 2009

Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2009
Muzeul Tăranului Român : 18 - 23 August

Ieri s-a dat startul la festivalul de Film Independent care s-a deschis cu cateva scrutmetraje romanesti.
Unul din lucrurile care ma vor incanta este ca proiectiile de la ora 21:00 vor fi in aer liber.
În caz de vreme nefavorabilă, proiecţia în aer liber va avea loc în sală.
Pretul unui bilet: 10 lei, 7 lei (elevi, studenţi, pensionari)
Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înainte de începerea proiecţiei.
Nu se fac rezervări.
Programul, il puteti vizualiza aici: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=acasa&link=126

marți, 18 august 2009

la film

Hai sa-ncepem vacanta cu trenul de Franta!
In urma nenumarator recomandari, am vazut "Jeux d'enfentas". Sublim. L-as revedea, si vedea din nou sa am ce revedea.

Urmatorul e "Clara et moi" pe care trebuie sa-l vedem!

luni, 17 august 2009

Romanian PR Award 2009 - editia a-7a

Romanian PR Award 2009
Data limita de inscriere: 01 septembrie
sectiuni de concurs:
Comunicare corporatistă, Comunicare pentru administrarea riscurilor, a crizelor şi a oportunităţilor, PR pentru marketing, Comunicare internă, Responsabilitate socială, Organizaţii non-guvernamentale. Societate civilă, Comunicare în domeniul public, Buget - / creativitate +

Membrii juriului, aici.
Criteriile de jurizare şi înscrierea, pot fi consultate aici.
Cea de-a 7-a ediţie a Romanian PR Week va avea loc la Palatul Parlamentului, în perioada 29 septembrie -1 octombrie 2009

vineri, 14 august 2009

ca-ntr-o poveste

Undeva in mijlocul unei incaperi mici colorata cu galben, sta o fetita mica, imbracata in alb. In mijlocul unei zile, un baietel intra. Avea pantaloni raiati, patati de acuarela galbena, si o vestuta verde peste o camasa alba, cu un papillon negru cu buline rosii.
Se apropie de fetita imbracata in alb, cu pasi albastri, si se aseaza langa ea.
-Ce faci aici?
-Colorez.
-Ce?
-Nu stiu.
-Vrei sa zburam?
-Ahm...mi-e frica.
-Si mie.
Baietelul isi scoate acuarelele din buzunar, si merge in fata zidului.
-Ai o pensula?
-Ahm....da am. Dar e rupta.
-Dar pot sa pictez cu ea?
-Ahm....cred ca da...
-Hai sa incercam.

Fetita mica imbracata in alb ii dadu timid pensula rupta baietelului zambitor. Ii lipsea un dinte lui. Dar ea nu vedea, pentru ca nu ii putea privi chipul.
baietelul isi dadu vestuta jos, si o arunca intr-un colt al camerei.
-Ce o sa pictezi?
-Un cer.
-De ce?
-Pai, vreau sa zburam.
Baietelul picta energic pe perete, parand foarte sigur pe miscarile mainii sale.
Fetita privea cum peretele incepe sa dispara, si in locul lui sa apara un cer senin si frumos, si simtea cum din el intra in camera o briza calduta si placuta care ii arunca suvitele de par negru peste rochia alba.
-E gata.
-E frumos...
-Vino. Ia-ma de mana.
-Mi-e frica...
-Nu-ti fie. Hai, vino. ia-ma de mana.
Fetita se ridica incet de jos, nesigura pe ea. calca desculta pe podeaua rece, ii prinse mana timid, si se uita in fata, la cerul de pe zid.
-Ce facem acum?
-Zburam. uite, fa un pas in fata cu mine.
Cei doi inaintara incet catre zid.
-Acum ichide ochii, si apleaca-te in fata cat poti de mult.
Fetita facu intocmai cum ii spuse baietelul care inca avea un zambet deschis pe fata. El facu la fel, si cazura amandoi in cerul desenat de ei.
-Hei, poti deschide ochii acum. zburam.
Fetita deschise ochii, si privi in jos. Zburau. Si pe buzele ei incepu sa infloreasca un zambet.
-Hei, da. zambeste. Iti sta bine sa stii.
-Multumesc.
In jurul lor erau norisori. unii dintre ei erau pictati.
-De ce sunt imagini pe nori?
-Cerul pe care l-am desenat pe perete este doar o portita spre taramul minti tale.
Fetita nu intelegea. si nu stia ce e cu baietelul dragut, cu papillon negru cu buline rosii, si ochi albastri cu farame de cristal in ei.
-Vezi norisoul ala in forma de capsuna?
-Da.
-Vezi imaginea de pe el?
-Da.
-Acolo esti tu, peste doi ani.
-Voi avea parul asa lung?
-Da. Ii spuse baietelul zambind parca si mai larg la intrebarea ei.
-Dar acolo ce este?
-Unde?
-Pe norisorul in forma de pruna.
-Acolo esti tot tu.
-Si de ce sunt trista?
-Acela este momentul in care iti vei da seama ca s-a sfarsit copilaria ta.
-Sunt trista.
-Nu fi. ai sa vezi mai tarziu de ce.
In fata lor se ivi un norisor, cu o forma nedefinita. In centru era o imagine mare si aproape clara.
-Ahm, aici ce este? Cine sunt ei?
-Cea imbratisata esti tu. De aici nu se vede, dar ai un zambet larg pe toata fata.
-Si cine este cel care ma tine in brate?
-El este cel alaturi de care vei putea fi copil o viata intreaga.

curaj

Intr-o zi am sa-mi tai aripile sa nu mai pot zbura, si-apoi sa le arunc acid pe ele sa se descompuna. Zborul e placut pana la un anumit nivel, dupa aia iti trebuie mult curaj sa te avanti pe cerul liber.
Si totusi... zborul liber te desavarseste. A refuza desavarsirea este echivalenta cu a trai respirand prin intermediul unor aparate. Am facut asta, si nu mai vreau sa fiu resuscitata. Nu mai vreau sa ma intorc acolo.

NATASHA BEDINGFIELD - I BRUISE EASILY
Vezi mai multe video din Muzica

Nu te indeparta. Apropiete, si fa-ti curaj si ia o ata. Iti dau voie sa ma cosi cu ea de tine de maini si de picioare.
Nici eu nu am curaj, dar fur de la tine.

joi, 13 august 2009

Cetatea Muzicala (Brasov), Proetnica (Sighisoara)

Cetatea Muzicala a Brasovului 13-19 august

Intre 13-19 august 2009, la Centrul Cultural Reduta din Brasov, va vea loc cea de-a saptea editie festivalului "Cetatea Muzicala a Brasovului"
Evenimentul va celebra compozitori precum Handel (250 de ani de la moarte), Haydn (200 de ani de la moarte) si Mendelssohn (200 de ani de la nastere).

Accesul publicului la concerte este gratuit









Intre 14 si 23 august 2009, cetatea Sighisoarei se deschide din nou pentru toti cei indragostiti de ea.
Proetnica va aduce in vechea cetate a Sighisoarei traditii vii, inca pastrate de comunitatile etnice de la noi din tara.


sursa: ghidul oraselor

Sirnaville Arts & Crafts Festival

Sirnaville Arts & Crafts Festival

Pe 14, 15 si 16 august 2009, pe Aerodromul Aerofox din localitatea Sirna, judetul Prahova, va avea loc festivalul Sirnaville Arts & Crafts Festival. Evenimentul este primul festival dedicat diversitatii in artele contemporane, desfasurat in mijlocul unui camp, la 40 km de Bucuresti.


Mai multe detalii si programul, aici

Grand Spoof se intoarce pe Motoare!

În săptămâna 31 august – 6 septembrie, ne vedem din nou la Motoare, la a-4-a ediţie a Festivalului de Publicitate Neconvenţională ADfel, organizat de IQads şi 24‑FUN.

Aici gasiti ce s-a intamplat anul trecut!

marți, 11 august 2009

reverie

Incepand de azi numar emotii. Pentru ca astept toamna. Ea imi aduce o particica de liniste. Ea imi aduce culorile preferate.
Ea ma face sa fiu melancolica. Nu-i nimic rau in a fi melancolic. Cand sunt melancolica adun idei. Construiesc vise. Luna e mai clara.
Debussy, mandarin, vals, zahar cubic, organza.

Daca sunt in toamna, mi-e dor de primavara. Amandoua imi dau aceiasi stare. Cum ar fi sa primesc un buchet de lacramioare in toamna?
Noroc ca ma pot trezi in orice anotimp vreau.

luni, 10 august 2009

26 sau ce-o mai fi...

1. imi place ideea de "acasa".
2. imi place ideea de "share"
3. imi place ideea de "give away"
4. imi place ideea de "a cauta"
5. imi place miscarea de orice fel
6. imi iubesc bicicleta
7. imi place ce ai facut din mine
8. imi place galbenul din garsoniera mea pentru ca e aproape singurul lucru care nu ma nemultumeste la ea
9. imi place la Ikea
10. imi place sa am tot timpul cafea (asta pentru ca nu imi place sa ma trezesc dimineata si sa cobor sa cumpar daca nu am)
11. imi place soundtrack-ul din "the 3-rd iron"
12. imi place sa imi regasesc linistea in bucata mea de cer din vama din Control
13. imi mai place cand nu am nimic de facut si timpul e scurt (ca atunci pretuiesc mai mult timpul pe care nu-l am)
14. imi place noua usa de la garsoniera mea
15. imi place ideea ca va veni toamna in curand
16. imi laptele rece din termosul tau
17. imi place ideea de a adormi cu gandul ca abia astept sa fie maine
18. imi plac oamenii talentati
19. imi place ideea de vechi
20. imi place ideea ca intr-o zi imi voi deschide caffe-pasticeria mea (traiesc cu ideea asta de vreo 8 ani)
21. imi place curatenia.
22. imi place designul interior
23. imi place sa dansez
24. imi place sa simt mirosul de lemn; imi place lemnul (mostenire de la tata - macar atat)
25. imi place la Sighisoara
26. Carina, Sebastian, Beatrice, Patrick - imi plac! Care va fi primul?

Vreau sa traiesc o viata intreaga!
Sunt slaba uneori, pentru ca am si eu slabiciuni.
Sunt aproape intotdeauna morocanoasa dimineata, pentru ca in restul zilei sunt mereu cu chef de viata, preocupata si agitata.
Am defectele mele, pentru ca nimeni nu e perfect! (nu e neaparat si scuza mea, intotdeana)
Am cearcane in ultimul timp, pentru ca vreau sa fac mai mult decat imi permite job-ul de 8 ore.
Am restante la facultate, pentru ca cele doua job-uri nu-mi dau prea mult ragaz pentru studiu!
Am dezordine in viata pentru ca in general dedic mai mult timp altora decat mie!
Am anemie uneori pentru ca nu am timp sa mananc atunci cand trebuie.
Nu am bani tot timpul pentru ca nu investesc in clipa ce vine, ci in clipa de acum; pentru ca nu stiu ce imi aduce clipa ce vine niciodata; nu am niciodata certitudinea ca mereu va fi "o clipa" ce va veni! Nu traiesc neaparat pentru viitor, ci traiesc pentru totdeauna.
15 ianuarie, iti spune ceva?
Asta e aproape tot ce am...
Te risti?

vineri, 7 august 2009

butterflies in my stomach


Butterflies in my stomach

@ La Soni (Vama Veche)
14 august

joi, 6 august 2009

Art Boulevard 05 august-20 septembrie

Începând cu data de 5 august 2009 toṭi iubitorii artei sunt invitaṭi să participe la “Art Boulevard “ cea mai nouă și de amploare manifestare culturală , care va schimba atmosfera centrului vechi al Bucureștiului pana in data de 20 septembrie.

luni, 3 august 2009

program piese de teatru D'aya 03-09 august

Program reprezentatii saptamana 03-09 august :

Luni, 03 august ora 21 - DRAGOSTEA DUREAZA 3 ANI in Club BONTON by Marie Celeste (Herastrau): Sos. Nordului nr. 1, Sector 1, Bucuresti
Rezervari la: 0745.999.111

Marti, 04 august ora 21:00 , "Iubire confort 2" pe terasa Motoare (spectacol invitat)
distributia: Gabriel Fatu si Olimpia Olari
regia: Florin Zamfirescu
rezervari la: 0727-100.856



cost bilet: 25 ron
biletele se ridica de la barul terasei la Motoare zilnic, dupa ora 16:00
Info pe: www.daya.ro

Miercuri, 05 august ora 21:00 - ADIO CARMEN după "Dacă ăla e cu aia, ai’a lui cu cine-o fi?"(spectacol invitat) pe terasa Motoare, de Mimi Branescu.
Regia: Titus Scurt
Scenografia: Magdalena Ciubotariu.
Cu: Andreea Gramosteanu, Adelaida Zamfira, Mirela Zeta, Doru Bem.


Durata: 1h 20'
cost bilet: 25 ron


Joi, 06 august ora 21:00 - "TE IUBESC! TE IUBESC?" pe terasa Motoare

Distributia: George Corodeanu, Corina Moise, Manuela Harabor, Alexandru Grigore
Regia: Chris Simion
Scenografia: Adina Mastalier
Coregrafia: Alexandru Grigore

cost bilet: 25 ron
Rezervari la: 0727-100.856

vineri, 31 iulie 2009

CineCinema OpenAir

CINE-CINEMA - OPEN AIR IN PARCUL CRANGASI

Primul festival de scurtmetraj in aer liber va avea loc intre 27 iulie si 1 august in Bucuresti. Parcul Crangasi va gazdui intregul eveniment, iar data limita a inscrierilor va fi 12 iulie 2009.
Obiectivul festivalului este promovarea artei cinematografice, descoperirea si incurajarea tinerelor talente aflate la inceput de drum.
Intregul eveniment este organizat de Centrul Cultural European al Sectorului 6 in colaborare cu Primaria Sectorului.


Program weekend:
Vineri - 31.07.2009

21:00 scurt metraje in concurs
1. Fictiune (regia Daniel Simion si Vlad Lomnasan)

2. Ceruri interioare (regia Paul Stefanescu)

3. 8 AM (regia Razvan Th.Ghiteanu)

4. Tarziu (regia Paul Negoescu)

5. Alo? (regia Valentin Narcis Sturzu)

6. Care pe care (regia Mihai Mihaescu)

7. Piesa in minor (regia Gromik Evgheny)

22:00 scurt metraj premiat
“Dimineata” - premiat la Festivalul International de scurt metraj Vukovar - Croatia 2008

22.30 "Push"/ Razboiul mintii


Sambata - 01.08.2009

20:00 FESTIVITATE DE PREMIERE

21:00 Seara de film romanesc (lung metraje)
California Dreamin' (nesfarsit) - Cel mai bun film la sectiunea Certain Regard - Festivalul de la Cannes 2007

22.30 “Elevator” - Premiat pentru cel mai bun film la Karlovy Vary 2008 si pentru debut la TIFF 2008

Tea & Coffe Festival: 4 seri, 3 continente, si tu!

Prima editie a Festivalului Ceaiului si Cafelei – Tea&Coffee Festival cuprinde o serie de manifestari stradale, spectacole in ceainarii si cafenele bucurestene precum si o expozitie de ceai, cafea si accesorii. Expozita se va desfasura, in penultima zi a Festivalului, vineri 28 august, la Palatul Sutu.
TEA&COFFEE Festival 2009 are drept scop promovarea consumului de ceai si cafea, aducerea in actualitate a traditiilor si ritualurilor servirii lor. Evenimentul va aduce in prim plan si noile tendinte practicate, in tarile cu traditie (Brazilia, Italia, Japonia, Rusia India, etc.) in ceea ce priveste prepararea si prezentarea unor băuturi din ceai si cafea.
Printre manifestarile care vor avea loc in cadrul Festivalului, intre 22 si 28 august, se numara: concerte de muzica traditionala ruseasca, italiana si sud-americana, dansuri indiene, dar si ceremonii de servire a ceaiului practicate în Anglia si Japonia.
Locaţiile acestor evenimente reunite sub numele Tea&Coffee Festival sunt cafenele si ceainariile: Lente&Cafea, Serendipity, Cafepedia si Carturesti (str. Arthur Verona nr. 13)
Pe 28 august, la Palatul Sutu se va desfasura si o expozitie cu diverse sortimente, produse si accesorii folosite la prepararea si servirea unor bauturi pe baza de ceai si cafea, ce se adreseaza atat amatorilor de ceai si cafea cat si profesionistilor care activeaza atat in domeniul de resort in calitate fie de producatori, fie de importatori cat si in industria HoReCa.

PROGRAM „Tea&Coffee Festival”, 22-29 august 2009
Duminica, 23 august – Lente&Cafea
Ceremonia Ceaiului in Japonia
Rezervari la: 031 10 20 661, rezervari@lente.ro
Intrarea este libera

Marti, 25 august, orele 20:00 - Serendipity
Ceai si muzica traditionala ruseasca cu Nataly Group
Rezervari la: 0743 283 342; 021 211 31 00 ; events@serendipity-tea.ro
Intrare: 10 lei

Joi, 27 august, orele 21:00 - Cafepedia
Cafea cu arome de muzica sud-americana - trupa Jezebel
Rezervari la: 0721-102102 ; silvana@cafepedia.ro
Intrare: 10 lei

Vineri, 28 august, intre orele 10:00 si 20:00 – Palatul Sutu
EXPOZITIE DE CEAI, CAFEA SI ACCESORII
(...si...ateliere de olarit, ceremonii si traditii de servire a ceaiului si cafelei, muzica si dans)
Intrare libera

Duminica, 29 august, orele 17:00 – Cafe Veronna-terasa Carturesti
Five O’Clock – teatru scurt cu Aurelian Ciocan si Ana Covalciuc
Intrare libera



sursa: metropotam

joi, 30 iulie 2009

comfortably numb

Am inceput sa arat ca un schelet ambulant. Nu ma refer la greutate. Ma refer la faptul ca ma simt calcata in picioare de timpul asta necrutator. Ti se intampla sa nu dormi o noapte, si-ti zici: “da, recuperez maine”.
Acel maine nu mai vine si tot tragi tragic cu speranta intr-o zi de maine. Te trezesti cu greu, ai ochii bulbucati, nu-ti mai dai seama daca cearcanele de la ochi sunt urma dermatografului sau chiar asa groaznic arati.
Te cuprinde o durere de cap, si-ti spui ca e de la aerul conditionat de la birou. O fi si de acolo. Simti ca nu mai ai masura sa cantaresti nimic. Alimentatia incepe sa devina un lux, pentru ca timpul nu-ti permite sa faci asta. Care timp? Pai cel de 24 h / zi. Din 24 h ti se intampla sa dormi 4 h / noapte si stai sit e intrebi cu ce ai indopat celelelalte 20 h. Totusi sunt 20 h. Cui I le-ai dedicat? Cat timp din cele 20 h te-ai intalnit cu tine? Adunate daca stau sa ma gandesc ar fi cam o medie de 5 / ori pe zi a cate 1 min, si asta atunci cand te trezesti intr-o toaleta (de la birou, de la terasa, de la supermarket, de-acasa mai putin) si incerci sa deslusesti desenul de pe gresia din baie. Halal moment de intimitate cu tine.
Cand suna telefonul, te ia groaza.Te uiti la el cu ochii scosi din orbite si prima intrebare pe care ti-o pui inainte de a raspunde la telefon este: “asta ce mai vrea”? Cu totii vrem ceva. Conversatia nu dureaza mult pentru ca cel de la celalalt capat nu-ti adreseaza decat 2 propozitii: “Buna, ce faci?” si urmeaza “Stii de ce te-am sunat?”
Dusurile nu dureaza mult, pentru ca stii ca ai ceva de facut in secunda urmatoare, pentru ca tot timpul ti-e calculat. Daca nu trebuie sa pleci undeva ca probabil este foarte tarziu, te grabesti pentru ca incerci sa mai furi o clipa de somn.
Imi plac sfaturile altora cu managementul timpului liber. Pentru voi, am sa va zic ceva: voi va permiteti acest lux. Eu mai vreau cel putin 6 h in plus la cele 24 h.
Opriti pamantul, vreau sa cobor!

se intampla-n Bucuresti 31 iulie-05 august'09

Targul mestesugarilor Bulevardul Aviatorilor
Vineri, 31 Iul 2009 - pana - Duminica, 02 Aug 2009
Evenimentul va avea loc pe bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, pe trotuarul dinspre Parcul Kiseleff.
Expozitia va contine produse de artizanat, vestimentatie rustica, sculptura in lemn, ceramica, pictura pe lemn, instrumente muzicale, oua incondeiate, modelaj in lut, vase din cupru, macrame, obiecte din piele si pasla, sculptura in os, obiecte din papura, sticla decorativa, goblenuri, bijuterii lucrate manual.

Pictoplasma

Gradina Cinema Capitol - la Teatrul de Vara Capitol (str. Constantin Mille, vis-à-vis de Teatrul Mic), o selectie a celor mai bune filme din editiile 2008 si 2009 ale Pictoplasma.
05 Aug 2009 21:30 - 05 Aug 2009 22:40
Intrarea este libera

miercuri, 22 iulie 2009

portia de teatru




1. Duminica, 26 iulie ora 21:30 pe terasa Motoare - piesa de teatru "GUNOIERUL " de Mimi Branescu (spectacol invitat si organizat de Compania de teatru D'aya")

Distributia: Daria Popa, Tania Popa, Mihai Dragomir, Mihai Bobonete, Leonid Doni
Informatii si rezervari la: 0727-100.856
pret bilet: 25 RON
Biletele se pot ridica de la barul Terasei Motoare, zilnic dupa ora 16:00


2. Luni, 27 iulie si Marti 28 iulie, ora 21:00 pe terasa Motoare - piesa de teatru "TE IUBESC! TE IUBESC?" in regia CHRIS SIMION

Distributia: Manuela Harabor, Corina Moise, George Corodeanu, Alexandru Grigore
Scenografia: Adina Mastalier
Coregrafia: Alexandru Grigore
Mai multe detalii pe www.daya.ro

pret bilet: 25 RON
Biletele se ridica direct de la barul Terasei Motoare, zilnic dupa ora 16:00


3. Miercuri, 29 iulie ora 21:00 pe terasa Motoare - piesa de teatru "DRAGOSTEA DUREAZA 3 ANI" in regia CHRIS SIMION

Distributia: Cristi Iacob, Adriana Trandafir, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob, Ioana Marchidan
Coregrafia: Ioana Marchidan

pret bilet: 25 RON
Biletele se ridica direct de la barul Terasei Motoare, zilnic dupa ora 16:00

luni, 20 iulie 2009

mistretimea ta


M-am cuibarit. Mi-ai invadat jumatatea. Bucata mea de cer respira. Respira albastrul despre care tot povestim. Stii ca albastrul ala pentru mine inseamna nemarginirea?

joi, 9 iulie 2009

bucata mea de cer - partea a-II-a



Stii ce inseamna sa fii vindecat printr-un rasarit de soare? NU, categoric. Iti explic eu. Nu te trec fiorii, e prea banal sa simti asta. Cand am vazut rasaritul de soare in Vama, m-am simtit pur si simplu absorbita de cercul perfect in care era concentrat cel mai perfect orange pe care l-am vazut ever. Nici Modigliani, nici Renoir, nici Grigorescu nu ar fi combinat codurile de culoare potrivite incat sa iasa acel orange impecabil. Cred ca acolo e secretul defapt. In culoarea care te fura complet.
Cand ma gandesc ca el, Rasaritul e atat de frumos in fiecare dimineata, imi vine sa nu mai dorm.
Iti amintesti cum a rasarit defapt? Intai se ivise o umbra timida de orange; era timida pentru ca plaja era plina de oameni ca mine,ca tine, care asteptau nerabdatori sa le oferi starea aceea mirifica pe care noi am simtit-o. Priveam spre rasarit si ca tabloul sa fie complet trebuiau sa apara prietenii nostri pescarusii. Si au aparut. Bineinteles ca au aparut,pentru ca acolo isi fac ei dansul in fiecare dimineata; alintati de rasarit.
Bolero-ul lui Ravel incuraja tabloul. Noi, ca niste spectatori care asteptau ca momentele sa devina din ce in ce mai intense stateam cu teama ca respiratia noastra sa nu deranjeze momentul rasaritului. Eu imi tineam respiratia pentru ca flautul lui Ravel insufla pescarusilor siguranta ca in bucata mea de cer nu se vor simti niciodata singuri. Acolo ii asteptau toate momentele mele de bucurie, visele cu alti pescarusi care isi doreau si ei o bucata de cer. Important era sa nu se opreasca din zbor!
M-am simtit mai usoara ca niciodata. Am furat clipa de atunci si nu mai vreau sa-i dau drumul. O tin strans ca pe cel mai drag lucru. Daca vreau o pot face bucati sa o impart si cu altii pentru ca stiu ca in fiecare particica din ea este trairea pe care am simtit-o!

marți, 7 iulie 2009

bucata mea de cer partea I

Mi-am pierdut rasuflarea intr-o bucata de cer. O bucata de cer pe care mi-am insusit-o in weekend-ul asta, mai exact ieri dimineata. Mi-am sorbit din cafea relaxata de respiratia norului care se avanta pe bucata cerului meu. Mi-am recapatat pentru cateva minute bune, un vis pierdut. Si cand l-am regasit, l-am leganat pe bratul norului din bucata mea de cer. S-a cuibarit acolo, si n-a mai vrut sa plece.
La cateva minute, am "adormit" la malul marii in acelasi vis.
Mi-e dor de pescarusii din Vama. Mi-au parut mai liberi ca niciodata.
Mi-e dor de rasaritul de Luni dimineata. Mi-e dor de el pentru ca l-am simtit cum nu mai vrea sa se desparta de valurile marii.

joi, 2 iulie 2009

Cea de-a X-a minune, esti Tu!



S-a nascut cea de-a X-a minune!
Dupa Magda-Mark-Amelie, Geo, Mari, Tere-Cata, Nadia si Mihai, Theo este acum cea de-a X-a minune!
Numele sau inseamna "darul Domnului". E foarte micut si dulce. Cand doarme, zambeste tot timpul.

miercuri, 1 iulie 2009

HIPIOTI SI BOLSEVICI




Nu stiu voi, dar eu ma chinui de ceva vreme sa vad piesa HIPIOTI SI BOLSEVICI de Amiel Gladstone care se joaca la Teatrul "ARCA" , club LA SCENA" (Calea Calarasilor nr.55).

Piesa se joaca maine, 02 IULIE ora 20:00

Distributie: ELA IONESCU, LARI GIORGESCU, MIHAI CUCIUMEANU
Regia: Felix Crainicu

pret bilet: 15 ron

o scurta prezentare a spectacolului prezentata si pe pliantul primit de la ei, suna cam asa:
"O comedia trista despre optiuni, iubire si libertate.
Un triunghi amoros in plina epoca hippie.
O piesa despre responsabilitate si asumare"

Informatii si rezervari la: 0761-336.812 sau aici

marți, 9 iunie 2009

blocaj imaginar

Sunt cu creierii varza. Nu ma pot concentra la nimic. Simt o presiune puternica si nu stiu de unde vine. Ma intreb ce genereaza starea asta? Vine dinafara, sau din interior? Daca ar fi dinafara ar fi ok, ca ar fi mai usor de controlat, prin refuz total, insa daca e din interior, e grav. Nu ma multumeste aboslut nimic, si nu-mi gasesc locul si nici pofta de nimic. De cand ma stiu, nu aveam somn noaptea pentru ca abia asteptam sa fie zi sa ma preocup de tot ce ma reprezinta; acum nu mai am chef sa ma mai trezesc sa pre /vad aceiasi dimineata. Simt ca m-am trezit in viata altcuiva, si nicidecum a mea. Nu gasesc nicio usa spre niciun drum. Toate lucrurile pe care le faceam inainte si pe care le fac acum mi se par o rutina constanta care imi amplifica starea de nervi, nemultumiri si refuz a tot ce vine dinafara.
Simt ca ma prabusesc in gol.

sâmbătă, 30 mai 2009

program BFIT STREET 28-31 MAI 2009

SÂMBĂTĂ, 30 MAI 2009

12.00 – 12.20 / Countdown Dimonis (Compania Els Comediants)
Spectacol fix / Esplanada Teatrului Naţional

12.20 – 12.50 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Romană – Piaţa Universităţii

12.30 – 13.00 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Les Caramantran)
Spectacol mobil / Parcul Cişmigiu – Piaţa Universităţii

13.00 – 13.30 / 14.00 – 14.30 / 16.30 – 17.00 / 17.30 – 18.00 / 18.30 – 19.00 /
Concert Hydrophonique (Compania Les Cubitenistes)
Spectacol fix / Parcul Colţea

13.30 – 14.10 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii

15.00 – 15.30 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii

17.20 – 17.50 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu

18.10 – 19.00 / Somnis D’Alicia (Compania Teatre Nu)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu

18.20 – 19.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu

19.00 – 20.30 / Carilló (Compania La Tal)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu

21.00 – 21.15 / 22.00 – 22.15 / Vertical (Compania XtREme)
Spectacol fix / Faţada Universităţii de Arhitectură

21.00 – 22.00 / Parada L’Odyssée des Saltimbanques (Compania Malabar)
Spectacol mobil / Parcul Unirii – Piaţa Constituţiei

22.10 – 23.00 / Carillon 3.1 – Zborul Timpului (Compania Kitonb Project)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei

DUMINICĂ, 31 MAI 2009

11.00 – 11.30 / 12.30 – 13.00 / 15.00 – 15.30 /16.00 – 16.30 /17.30 – 18.00 /
Concert Hydrophonique (Compania Les Cubitenistes)
Spectacol fix / Parcul Colţea

11.30 – 12.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Les Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu

12.00 – 12.20 / Countdown Dimonis (Compania Els Comediants)
Spectacol fix / Esplanada Teatrului Naţional

15.00 – 15.30 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii

15.00 – 16.00 / Somnis D’Alicia (Compania Teatre Nu)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu

15.30 – 16.00 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii

17.00 – 18.00 / Musiclown (Compania Maravilla Teatro y Musica)
Spectacol mobil / Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii

18.00 – 19.30 /Carilló (Compania La Tal)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu

19.00 – 20.00 / Musiclown (Compania Maravilla Teatro y Musica)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Izvor

19.30 – 20.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Parcul Cişmigiu - Parcul Izvor

20.30 – 21.30 / La Banda del Surdo
Spectacol mobil / Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei

21.30 – 23.00 / (Compania Els Comediants)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei

vineri, 29 mai 2009

"They shoot the horses, don't they"?



"Si caii se impusca, nu-i asa"? după romanul lui Horace McCoy, se joaca AZI pe terasa "La Motoare" ora 20.30
Un spectacol despre victimele consumului şi ale spectacolului crud, în care protagoniştii trebuie să se supună regulilor sau să iasă din joc. Un spectacol unde toleranţa, independenţa, nealinierea, revolta,nu-si au locul decît într-o mică măsură.
Un concurs de dans. O miză tentantă: 50.000 de Euro. Reguli stricte, dure, umilitoare pentru participanţii care provin dintr-o clasă socială submedie, cu multe aspiraţii neîmplinite, cu cariere ratate şi cu multe vise susţinute doar de alte vise. Premiul este câştigat de perechea care rezistă cel mai mult. Din 24 de ore doar 2 ore sunt pentru odihnă. Mai precis, din două în două ore, concurenţii primesc o pauză de 10 minute în care au dreptul să facă ce vor. Manipularea M.C.-ului este atat de subtilă încât transformă oamenii în animale.
Un concurs despre cum alergi toată viaţa pentru nimic, despre cum uiţi de valorile autentice şi cât de uşor pici în plasa banului, a reperelor materiale, pragmatice, facile. Un spectacol despre omul contemporan şi societatea în care trăim. Acest spectacol poate fi un semnal de alarmă sau un punct dar, în niciun caz, o virgulă.

Distributie: Maia Morgenstern, Antoaneta Cojocaru, Tudor Aaron Istudor, Ela Ionescu, Gabriel Fatu, George Corodeanu, si altii.

duminică, 24 mai 2009

premiera "TE IUBESC! TE IUBESC?"


“TE IUBESC ! TE IUBESC?”
PREMIERA, 25 MAI ORA 20 – in “LAPTARIA ENACHE”

Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.
“TE IUBESC ! TE IUBESC?” LUNI, 25 Mai, ora 20.00 Laptaria Enache (et IV, TNB)

Un spectacol de teatru sau mai bine zi o reteta comica despre cum sa fim fericiti in cuplu...

cu:
CORINA MOISE,
GEORGE CORODEANU,
ALEXANDRU GRIGORE
si
MANUELA HARABOR

Scenografia: Adina Mastalier
Adaptarea si regia artistica: CHRIS SIMION

● Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu.

● Daca dragostea este oarba, casatoria iti deschide ochii.

● SECRETUL CASATORIEI FERICITE: sa nu ai preferinte ci sa te multumesti cu ceea ce ai.

●SECRETUL FERICIRII IN CUPLU: Sa nu-ti vina ideea sa compari!
● Daca IUBIREA este raspunsul, puteti sa repetati intrebarea?

Biletele se gasesc la barul de pe Terasa Motoare (reper: acoperisul Teatrului National)
Cost bilet: 25 lei
Informatii: 0727.100.856 sau pe www.daya.ro

program spectacole marca "D'AYA" 25-31 mai '09

Motto-ul companiei de teatru pentru care lucrez, este :
"Arta este facuta pentru cei care se simt nenorociti fara ea".
Daca sunteti sau nu de acord cu mine, va retin atentia cu programul reprezentatiilor pe care le sustine Compania de teatru D'aya, in saptamana 25-31 mai a.c.

- LUNI, 25 MAI ORA 20 - TE IUBESC! TE IUBESC? , PREMIERA in Bucuresti (se joaca in Laptaria Enache, etaj IV), pret: 25 ron
- MARTI, 26 MAI ORA 20 - DRAGOSTEA DUREAZA 3 ANI, se joaca in Laptaria Enache, etaj IV, pret: 25 ron
- VINERI, 29 MAI, ORA 20 - "SI CAII SE IMPUSCA, NU-I ASA?" - se joaca in Laptaria Enache, etaj IV / Terasa "La motoare" (inca nu e definitivat unde se tine piesa); pret: 25 ron

Informatii si rezervari puteti obtine la : 0727-100.856 sau pe www.daya.ro

luni, 11 mai 2009

amalgam

viata dorinta seninatate abuz nopti miscare cafea verde publicitate inghetata The Craneberries mare caramel acid proiecte vis mar adentro liniste esarfa carti design lemn munte dimineata vopsele Beigbeder Jesus Christ Superstar alb panza verde mult vanilie sprite Clint Mansel requiem for a dream domitor bicileta improvizatie dans succes merit tu portocala cabana cer dezamagire absenta teatru talent inspiratie vals comunicare jurnalism ceai cafea cu wiskey trabuc cu aroma de cirese alarma design interior sex tenesi jeans oja premiera 3-rd iron piersic jr vama veche ora 17 vinovatie gheata vant primavara vesti bune wake up and smell the coffe calatoria istvan coregafie rasarit cereale prajitura cu fructe de padure cireasa de pe tort masuta de cafea bulgari patricia kaas multa cafea cercei quand on a que l'amour motor toamna coji de portocale ploaie sandale fotografie vechi patience incapatanare rautate eu fara frisca gradina lacramioare poveste balansoar bere craciun lumina agenda italiana promisiune PR film destinatie U2

hai-hui


Ieri, m-am trezit tarziu. As fi vrut sa mna ratacesc in visul pe care l-am avut. Parea feeric, si in acelasi timp adevarat. Mi-a grabit trezirea o bataie de aripi a unui porumbel care s-a asezat pe masuta de cafea din camera in care dorm. Cred ca si lui ii place galbenul meu pai din camera, asa cum imi place si mie.
Am sorbit din cafea, si m-am pregatit de plecare. Nu aveam o destinatie exacta; asa ca am iesit lasand nimanui, sub ceasca de cafea un biletel in graba "Scuza-ma, merg sa sarut cerul. Nu ma intorc devreme"! Si asa a fost.

joi, 7 mai 2009

Azi nu e ca ieri si nici ca maine!















Azi m-am trezit mai greu ca niciodata. Cafeaua am baut-o in graba, si in 5 minute eram imbracata pentru ca era foarte tarziu.
Ma grabeam sa ies, insa m-a retinut in casa, zgomotul usei de la lift, dandu-mi de inteles ca cineva urca deja de la etajul meu. Nu-mi place deloc sa merg cu cineva strain in lift. Imi da o senzatie de claustrofobie. Nu stiu de ce. Asa ca, am asteptat linistita sa coboare. Am coborat.
Am simtit un aer puternic de primavara, asa ca mi-am luat si azi portia de anotimp. Dupa momentul preferat al zilei-cafeaua, asta e cel de-al doilea. Imi venea sa ma ratacesc pe-o banca in parc. Mi-am muscat buzele de pofta si azi, si am mers mai departe in statia de masina.
Cum ar fi sa putem hotara noi cat tine un anotimp? La mine functioneaza. Am ori de cate ori la indemana anotimpul in care vreau sa fiu. Am zile in care ma trezesc pe plaja. Am zile cand ma trezesc dansand in ploaie de bucurie. De bucuria ca e toamna. De bucuria ca pot invita pe oricine in anotimpul meu.
Zilele trecute stateam si ma gandeam care-mi sunt prioritatile in viata. Si, intr-o fractiune de secunda mi-au trecut prin fata ochilor cele 336 de luni traite pana acum. Incercam sa imi dau seama ce am facut pana acum, si ce imi face placere sa fac cel mai mult.
Nu as putea sa iti spun ce-am gasit.
Insa, as putea sa iti spun ce mi-am dorit in secunda urmatoare. Mi-am dorit doar traiesc asa cum nu am trait pana acum, sa vad lucrurile pe care am refuzat sa le vad pana acum. Vreau sa ma bucur. Nu ca pana acum nu as fi facut-o; diferenta e ca in bucuria mea, imi faceam griji pentru altii.

miercuri, 6 mai 2009

cu fericirea, cum stati?

Am zarit lumina pe pamant, si m-am nascut si eu.
Sa vad ce mai faceti. Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti. Nu am timp de raspunsuri, abia daca am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,si atata lumina incat creste iarba.
Iar tu, tu ma privesti cu sufletul…
Nu draga, nu te deranja sa ma iubesti.O cafea neagra voi servi, totusi. Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci amara.

duminică, 3 mai 2009

road to nowhere


Vietii, daca nu ii oferi nimic, sau ai de oferit Nimic, asta iti ofera si ea in schimb: Nimic. Ce-ai putea sa faci cu Nimic-ul ei? Tot Nimic.
Cineva imi zicea azi" fa-i vietii o favoare si-ti va oferi ceva in schimb"
Mie nu mi s-a intamplat decat sa-mi ia!

miercuri, 15 aprilie 2009

Ce te faci cand nu-ti iese socoteala...? Scazi!

Ce te faci cand te navalesc mai multe trairi? Tragi pilota pe ochi, si astepti sa se faca zi! Insa ziua aia nu mai vine odata! Te agati de orice secunda, sperand ca una din ele, iti va sfarsi asteptarea.
Imi vine uneori sa te dau dracului, dar ma linistesc!
Mai bine sa va zic despre alte lucruri.
Am fost acum doua saptamani la teatru la piesa colegei mele Antoaneta Cojocaru "Sta sa ploua" in Green Hours. Piesa mi-a placut foarte mult. Imi pare rau ca nu am scris imediat dupa piesa lucrurile pe care le-am simtit atunci. Asa mi se intampla de multe ori. Sa raman fara cuvinte de asternut, atunci cand ma trezesc ca vreau sa o fac.
Vreau sa ajung sa vad premiera lu' Anto "O secunda de viata"
Vreau sa vad "Promised Land" cu Ioana si Istvan
Vreau sa vad "Visul" lui Puric

luni, 23 martie 2009

HELLE vine de la ELLE! 25 martie ora 19:00 in Laptaria Enache

Da, stiu, am numai teatru in cap in ultimul timp! Ce sa-i faci?
Jucam si saptamana asta, si jucam pe bune!

"HELL" , Miercuri 25 martie, ora 19:00 in Laptaria Enache.
De cat sa dai banii pe 5 beri, mai bine te imbeti cu o poveste despre viata unor tineri de bani gata, in care te poti regasi usor!
Ce zici? Ne lasi sa te imbatam noi miercuri seara? Ia mai gandeste-te!
Garantam ca nu te va durea capul dupa betia noastra!

Rezervari poti face la : 0727-100.856
Informatii despre spectacole poti gasi aici sau aici