we have fears

Mi-ai dat să beau iar din același pahar care e ciobit, și mă rănește ori de câte ori îl ating. Mi-am spus și ți-am repetat de atâtea ori ca nu vreau sa-l mai folosesc.
M-ai mințit - și m-am mințit, te-am mințit și ne-am mințit. Și tot repetăm asta la nesfârșit. Oare numai rolul ăsta știm să-l schimbăm intre noi?
Eu am început repetițiile, si invâț si alte roluri, dar fără tine. Când voi fi gata, îți voi păstra loc in primul rând.
Mă prăbușesc și nu-ți pasă. Ce mai contează câteva fracturi in plus? Mă ridic, și nici nu observi că o fac din nou singură. Tremură carnea pe mine de la atatea căzături, dar am noroc că pic mereu pe partea care e deja tocită, și nu mai e durerea atât de acută. Testez acea porțiune uneori cu un ac încins să văd dacă mai reacționează la durere. Bag seama că nu e decât carne moartă.
Atât de moartă să fie și pe interior încât să nu mai simtă ori de cate ori o lovești cu indiferența ta?
Îți spun toate astea, deși-s convinsă că prea puțin te afectează.
Știu doar că doare al naibii de tare. Am in stomac un urlet continuu al durerii pe care mi-o provoci, cu care ma hrănesc și mă voi hrăni până când găsesc un antidot mai puternic să inchidă rana. Nu mi-ar ajunge plasturii pe care îi am la indemână să opresc hemorogia pe care mi-ai provocat-o. Și-apoi, poate ăsta să fie antidotul...să lași rana deschisă, sa curga tot răul, ca apoi sa se autovindece. Nici eu, nici tu, nu putem face nimic. Acum ințeleg de ce toate celelalte incercări eșuau din start. Vindecarea vine din interior. Niciun un alt fel de corp străin nu și-ar avea rolul în toate astea.
So, we're only human, we have fears.