ca-ntr-o poveste

Undeva in mijlocul unei incaperi mici colorata cu galben, sta o fetita mica, imbracata in alb. In mijlocul unei zile, un baietel intra. Avea pantaloni raiati, patati de acuarela galbena, si o vestuta verde peste o camasa alba, cu un papillon negru cu buline rosii.
Se apropie de fetita imbracata in alb, cu pasi albastri, si se aseaza langa ea.
-Ce faci aici?
-Colorez.
-Ce?
-Nu stiu.
-Vrei sa zburam?
-Ahm...mi-e frica.
-Si mie.
Baietelul isi scoate acuarelele din buzunar, si merge in fata zidului.
-Ai o pensula?
-Ahm....da am. Dar e rupta.
-Dar pot sa pictez cu ea?
-Ahm....cred ca da...
-Hai sa incercam.

Fetita mica imbracata in alb ii dadu timid pensula rupta baietelului zambitor. Ii lipsea un dinte lui. Dar ea nu vedea, pentru ca nu ii putea privi chipul.
baietelul isi dadu vestuta jos, si o arunca intr-un colt al camerei.
-Ce o sa pictezi?
-Un cer.
-De ce?
-Pai, vreau sa zburam.
Baietelul picta energic pe perete, parand foarte sigur pe miscarile mainii sale.
Fetita privea cum peretele incepe sa dispara, si in locul lui sa apara un cer senin si frumos, si simtea cum din el intra in camera o briza calduta si placuta care ii arunca suvitele de par negru peste rochia alba.
-E gata.
-E frumos...
-Vino. Ia-ma de mana.
-Mi-e frica...
-Nu-ti fie. Hai, vino. ia-ma de mana.
Fetita se ridica incet de jos, nesigura pe ea. calca desculta pe podeaua rece, ii prinse mana timid, si se uita in fata, la cerul de pe zid.
-Ce facem acum?
-Zburam. uite, fa un pas in fata cu mine.
Cei doi inaintara incet catre zid.
-Acum ichide ochii, si apleaca-te in fata cat poti de mult.
Fetita facu intocmai cum ii spuse baietelul care inca avea un zambet deschis pe fata. El facu la fel, si cazura amandoi in cerul desenat de ei.
-Hei, poti deschide ochii acum. zburam.
Fetita deschise ochii, si privi in jos. Zburau. Si pe buzele ei incepu sa infloreasca un zambet.
-Hei, da. zambeste. Iti sta bine sa stii.
-Multumesc.
In jurul lor erau norisori. unii dintre ei erau pictati.
-De ce sunt imagini pe nori?
-Cerul pe care l-am desenat pe perete este doar o portita spre taramul minti tale.
Fetita nu intelegea. si nu stia ce e cu baietelul dragut, cu papillon negru cu buline rosii, si ochi albastri cu farame de cristal in ei.
-Vezi norisoul ala in forma de capsuna?
-Da.
-Vezi imaginea de pe el?
-Da.
-Acolo esti tu, peste doi ani.
-Voi avea parul asa lung?
-Da. Ii spuse baietelul zambind parca si mai larg la intrebarea ei.
-Dar acolo ce este?
-Unde?
-Pe norisorul in forma de pruna.
-Acolo esti tot tu.
-Si de ce sunt trista?
-Acela este momentul in care iti vei da seama ca s-a sfarsit copilaria ta.
-Sunt trista.
-Nu fi. ai sa vezi mai tarziu de ce.
In fata lor se ivi un norisor, cu o forma nedefinita. In centru era o imagine mare si aproape clara.
-Ahm, aici ce este? Cine sunt ei?
-Cea imbratisata esti tu. De aici nu se vede, dar ai un zambet larg pe toata fata.
-Si cine este cel care ma tine in brate?
-El este cel alaturi de care vei putea fi copil o viata intreaga.