joi, 7 mai 2009

Azi nu e ca ieri si nici ca maine!















Azi m-am trezit mai greu ca niciodata. Cafeaua am baut-o in graba, si in 5 minute eram imbracata pentru ca era foarte tarziu.
Ma grabeam sa ies, insa m-a retinut in casa, zgomotul usei de la lift, dandu-mi de inteles ca cineva urca deja de la etajul meu. Nu-mi place deloc sa merg cu cineva strain in lift. Imi da o senzatie de claustrofobie. Nu stiu de ce. Asa ca, am asteptat linistita sa coboare. Am coborat.
Am simtit un aer puternic de primavara, asa ca mi-am luat si azi portia de anotimp. Dupa momentul preferat al zilei-cafeaua, asta e cel de-al doilea. Imi venea sa ma ratacesc pe-o banca in parc. Mi-am muscat buzele de pofta si azi, si am mers mai departe in statia de masina.
Cum ar fi sa putem hotara noi cat tine un anotimp? La mine functioneaza. Am ori de cate ori la indemana anotimpul in care vreau sa fiu. Am zile in care ma trezesc pe plaja. Am zile cand ma trezesc dansand in ploaie de bucurie. De bucuria ca e toamna. De bucuria ca pot invita pe oricine in anotimpul meu.
Zilele trecute stateam si ma gandeam care-mi sunt prioritatile in viata. Si, intr-o fractiune de secunda mi-au trecut prin fata ochilor cele 336 de luni traite pana acum. Incercam sa imi dau seama ce am facut pana acum, si ce imi face placere sa fac cel mai mult.
Nu as putea sa iti spun ce-am gasit.
Insa, as putea sa iti spun ce mi-am dorit in secunda urmatoare. Mi-am dorit doar traiesc asa cum nu am trait pana acum, sa vad lucrurile pe care am refuzat sa le vad pana acum. Vreau sa ma bucur. Nu ca pana acum nu as fi facut-o; diferenta e ca in bucuria mea, imi faceam griji pentru altii.

2 comentarii:

adi spunea...

si eu as sta pe banca sa ma uit la frunze, la cer ...

imi plac la nebunie florile de migdal ale lui van gogh :)

Ana spunea...

De acord cu tine! Noroc ca unii dintre noi au posibilitatea sa se refugieze in vis sa fure o clipa de bucurie, sarutand cerul dintr-o privire!

Van Gogh rulez!