marți, 27 noiembrie 2007

iubirea-i un fel de criogenie a inimilor



Nici nu stiu despre ce sa scriu mai intai. De cateva seri nu reusesc sa adorm mai devreme de miezul noptii, lucru care ma enerveaza la culme. Poate fi despre un frig care s-a instalat in mine si nu mai vrea sa plece, poate pentru ca as vrea sa urlu atat de tare ca ma omoara programul de la servciu, pentru ca ma enerveaza la culme ca am descoperit anumite lucruri care nu imi plac la mine si nu stiu cum sa le indrept, poate pentru ca de multe ori privesc in sufletul meu si nu imi place ce vad acolo. De doua zile mi s-a instalat o stare care simt ca nu-mi apartine, pentru ca nu ma stiu asa, incerc sa o alung insa nu reusesc. Starea nu mi-e straina, o cunosc, o recunosc. M-am mai intalnit cu ea, recunosc ca rar, si asta a fost pentru ca atunci cand s-a intamplat sa ma simt asa nu ma suportam, si imi negam anumite sentimente; cred ca nu am facut bine, trebuia sa raman acolo cu ceea ce simteam, poate asa imi vindecam anumite rani, poate ne vindecam reciproc.
Ma simt la fel de goala ca si statuia. Sunt goala pe dinauntru si goala pe dinafara. Nu reusesc sa ridic ochii din pamant, si nici macar nu am curaj sa privesc pe nimeni in ochi, mi-e teama de mine, mi-e teama de ce vor vrea cei de la mine, si mai mi-e teama pentru ca nu am raspunuri.
Caut un loc cald, un loc in care sa ma simt din nou bine, sa ma simt din nou eu. Nici nu stiu de cand nu mi s-a mai intamplat asta, am fost mereu cum au vrut altii. Sa insemne defapt asta a iubi pe ceilalti sa uiti complet de tine, si sa fii tu prin ceea ce vor ceilalti? Nu am raspuns la asta ori de cate ori m-as intreba. Starile mele sunt uneori extremiste sau/si contradictorii. Acum ma bucur, acum ma enervez, acum plang in mine si ma ascund acolo ca acolo nu e nimeni, sunt doar eu cu mine. Nu las pe nimeni sa intre decat foarte putin si atunci cand intra, ma simt alunecand ca intr-un balon de sapun, numai ca balonul meu nu se mai sparge niciodata, are pereti transparenti dar cu aburi de lacrimi cu praf de rimel. Balonul meu se loveste de zid, dar nu se sparge. Zboara, dar nu se inalta. Nu danseaza cu celelalte baloane. Se roteste si se intoarce de unde a plecat si in drumul lui nu mai vede nimic.
Cred ca am descoperit raspunsul la una din zecile de intrebari din categoria unfield in "Scris pe trup" de Jeanette Winterson ce cuprinde marturisirea cuiva fara nume chip si sex care tanjeste maladiv dupa iubire, pana intr-o zi cand intalneste pe cineva de care se indragosteste cu acea disperare care te face sa presimti ca "masura iubirii este pierderea ei". Un fel de dragoste perfecta dupa care tanjesc si eu si care nu cred ca exista; o iubire perfecta este ca un nod perfect, si tot ceea ce te uneste nu e decat o singura bucla, bucla dragostei. As vrea sa strig: hey, tu! vrei sa te innozi cu mine? http://www.youtube.com/watch?v=SGOhNFZmtAo&feature=related. Citeam undeva ca iubirea e un fel de licitatie de criogenie a inimilor, decat asa, mai bine-mi vand sufletul pe e-bay.
"My skin is like a map, where my heart has been
And I can't hide the marks, but it's not a negative thing
So I lay down my guard, drop my defenses, down by my clothes
I'm learning to fall, with no safety net, to cushion the blow
I bruise easily, so be gentle when you hande me
There's a mark you leave, like a love heart carved on a tree
I bruise easily, can't scratch the surface without moving me
Underneath I bruise easily, I bruise easily"
Am si crezuri. Cred in clipa urmatoare si mult prea mult uneori in ziua de maine si ma tem ca vad lucrurile mult prea superficial decat ar trebui sa le vad si nu stiu ce ar trebui sa fac sa nu mai fie asa. Mai cred ca niciun lucru de pe lumea asta nu e intamplator, si nici nimeni nu iti intra in viata la intamplare, singura intamplare sigura care ti se poata intampla este sa lasi lucrurile la intamplare.

0 comentarii: