Requiem

Ce lume ciudata, mi-am zis, cand am vazut-o prima data. De celofan. Fasaie toata. Cu cer degeaba. Nopti multe si reci. Cu ingeri ce merg repede pe strada, pe langa pereti. Cu oameni inalti si trecuti, ce pierd vise. Pe lumea asta nu-s indicatoare si strazile se pierd la intamplare. Ce lume ciudata am gasit? Nu m-a vazut nimeni cand am intrat. Oare nu vede nimeni? Un inger suparat mi-a dat o traista mica si mi-a zis: Ia-ti visele odata de la mine!?
- Am vise eu?
- Aveti vise cu totii...de ce-ati cadea tot timpul in genunchi, de n-ati avea?
- Nu, asta nu e lumea mea...
- Asa spuneti cu totii.
- Nu, eu sunt altfel!?
- Tu nu esti nimic. de abia ai venit.
- Cat am sa stau?
- Atat cat o sa-ti placa sa-ti pierzi sperantele, sa cazi.
- Toti cad?
- Da, cad tot timpul, cresc intr-una, asa traiesc. mai vrei ceva?
- Da, voi?
- Ei nu ne vad.
- Nu ma vad nici pe mine?
- O sa te vada tot mai bine. arunca-ti primul vis si o sa-nceapa.
- Ce?
- Viata ta. te temi? m-am saturat de tine dintr-o data!
- Asteapta! Uite! Eu nu pot sa fiu asa?
- Ai inima cu mult prea colorata! arunca primul vis!
L-am aruncat. Mi s-au taiat genunchii si-am surzit. El a plecat grabit intr-un perete si s-a lipit de el. O soarta veche s-a rasturnat pe mine dintr-odata.