DA "Eu când vreau să fluier, fluier!"

Ce am înţeles eu, şi n-au înţeles alţi români de la filmul "Eu când vreau să fluier, fluier!"!
- că prin prisma modului în care mare parte din cadre ce au fost filmate, filmul nu urmărea să folosească high-tech şi să respecte rezoluţia de 16:9 (în loc de cea de 4:3 folosită)
- că mi-a plăcut ideea filmării cu camera pe umeri în ceafa lui Piştereanu
- că mi s-a părut cu mult mai important că nu s-a axat pe dialog ci pe reacţii (cadre luate cu zoom).
- că Libertatea lui Piştereanu nu a însemnat evadarea, ci revolta, descătuşarea (descărcarea de pe final), bătăile inimii Anei care sunau întru-un ritm alert, (ritmul antrenat de teamă), diferit de contextul lui.
- că Libertatea pentru el a nu a însemnat evadarea la care se aştepta toată lumea dezamăgită în final, ci doar promisiunea făcută de Ana sub "jurământ", să iasă cu el la cafea, fiind înregistrată de Silviu cu reportofonul.
- că Libertatea pentru el a însemnat sărutul furat Anei.
- că mare parte din situaţii nu sunt redate "simplist", (cum spun unii) ci suficient de "explorate" (confruntările între deţinuţi).
- că drama interioară a lui Silviu nu este atât de subţire cum pare la suprafaţă
- că americanii nu sunt întotdeauna termenul de comparaţie.
- că finalul aşa trebuia să fie, cu predarea lui Silviu, ieşind astfel din tiparele cu care suntem obişuiţi, şi din aşteptările audienţei.
- şi cel mai important, e că DA G. Piştereanu are o prezenţă suficientă pentru a "ţine ecranul" pe durata filmului, şi DA empatizează destul cu personajul său volatil.