Sunt momente in viaţă când simţi că te-ai blocat din cauza prea multor gânduri, şi cauţi un loc unde crezi că ai putea să ţi le poţi pune în ordine, sau cel puţin să scapi de ele. Mai sunt momente când îţi vine s-o iei la sănătoasa, fără să te uiţi în urmă deloc, şi momente când le iei pur şi simplu aşa cum sunt.
Mai sunt momente când vrei să împarţi toate astea cuiva, sau să i le dai în grijă cu totul.
Cred ca e oarecum normal să mă simt invadata de atâtea ganduri dintr-o dată, pentru că se apropie sfârşitul anului, si simt nevoia sa pun în balanţă lucrurile pe care le-am făcut şi nu le-am facut anul ăsta.
Ştiu că am strâns o cutie plină cu amintiri şi persoane plăcute.
Mai ştiu că ori de câte ori m-a trecut un fior atunci când a trebuit să-l simt, l-am simţit, cu toate riscurile ce-au urmat după.
Mai ştiu că la inceput de an am avut multe dorinţe, pe care în timp, mi le-am sau mi le-aţi îndeplinit unii dintre voi.
Mai ştiu că anul asta mi s-a dovedit pentru a nu ştiu câta oară că nimic nu e intâmplător (cu bune şi rele). Mai ştiu că toate astea n-au făcut decăt să mă incurajeze să privesc inainte, şi să nu-mi fie teama ca dimineaţa cand ies din scara blocului să privesc cerul.
Cred că cel mai mult am vrut să învăţ să nu-mi mai fie teamă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Copyright 2009 "early to bed early to rise, work like hell and advertise"
Blogger theme by BloggerThemes | Design by uicss.cn
Blogger theme by BloggerThemes | Design by uicss.cn
2 comentarii:
Sper din tot sufletul ca am o fila , fie ea intoarsa , din cartea amintirilor tale placute, si ca fac parte din acea categorie de oameni care au reusit la un moment dat sa-ti aduca macar un zambet intr-o zi posomorata . Sper sa te incalzeasca gandul imbratisarilor in dimineti tarzii , precum ma apuca pe mine tremurul de emotie . Aprecierile mele prietene , in 2009 ai reusit sa aduci un membru in "partidul" tau : "fii normal , simplu , apreciaza asta , simte , traieste , zambeste , cunoaste , doreste-ti mai mult , spera , crezi " Iti multumsc !
Vei ajunge pe culmile muntilor, condusa de aspiratia ta dominanta.
Nutrind in inima ta
viziuni si
idealuri inalte,
le vei aduce indeplinirea.
Trimiteți un comentariu